Echipa REZONART

Cristina Poterășoiu, Președinte, este redactor și traducător, cu experiență de peste 20 de ani în domeniul editorial. A scris, coordonat și implementat mai multe proiecte câștigătoare în cadrul programului Europa Creativă al Uniunii Europene (2018-2025) și în cadrul programelor AFCN. A scris numeroase articole și recenzii de carte în publicații literare. A scris cartea pentru copii Dex și Eli, eroii lui Moș Crăciun. Este membră a Asociației Române a Traducătorilor Literari „Artlit” și a Societății de Gestiune pe Drepturi de Autor „OPERA SCRISĂ.RO”.

Marius Cristian Voicu, Vicepreședinte, este profesor de media, producător audio-video și muzician. Într-o carieră de 30 de ani în învățământul universitar din SUA, a predat cursuri de producție de film, audio și video, media creativă și comunicare. Este un producător video cu 20 de ani de experiență în editare video și design de sunet. A avut o carieră muzicală de succes, ca solist vocal și cantautor.
Acreditări: Master of Fine Arts in Film – Miami International University, Master of Arts in Telecommunications – George Mason University, Virginia, Licențiat în Administrarea Afacerilor – Academia de Studii Economice, București, Associate of Arts in Music and Video Business – Art Institute of Fort Lauderdale, Florida.

Horia Poterășoiu, Vicepreședinte, este specialist în marketing și comunicare, cu o experiență solidă în strategie de brand, marketing digital și poziționare de produs. Este expert în crearea de narative convingătoare, optimizarea implicării clienților și implementarea campaniilor cu impact. Este foarte priceput în utilizarea insight-urilor bazate pe date pentru a îmbunătăți performanța marketingului și a stimula creșterea comunității. Îl caracterizează gândirea strategică și pasiunea pentru storytelling, crearea de conținut și interacțiunea cu publicul.

Mirela Nicolae, Secretar General, este jurnalistă din anul 1991, specializată în presa radiofonică și de internet. Pe parcursul carierei a realizat peste trei mii de emisiuni educaționale, mai multe sute de emisiuni științifice, economice, culturale și câteva mii de rubrici și materiale de actualitate din toate genurile de profil. La Radio România Cultural unde lucrează, a parcurs toate etapele profesionale: reporter, redactor, redactor de rubrică, realizator, realizator-coordonator. În prezent realizează la RRC emisiunile „IClasă” și „Născut în România”. A creat primul site al RRC și, de câțiva ani, își gestionează propriul blog: eucultural.eu. A conceput și coordonat numeroase concursuri și programe educaționale pentru școlari și studenți, a lucrat în proiecte cu finanțare europeană.